Voi fi poezia ta de dor

Când soarele va asfinți al tău interior va arde.

Vei privi cum se pierde după orizont și vei aștepta un răspuns de la lume, de la nori, de la cer și de la Univers. Îți vei aminti de apusurile de altădată care deveneau versuri. Versuri scrise de mine.

Când îți vei privi palmele vei vedea un trecut.

Un trecut în care îmi aranjai părul după ureche și îmi spuneai că valurile mării sunt ca mine, vor să spună multe, dar tac.

Când sufletul îți va arde, vei căuta o sursă de salvare.

Vei căuta motivul suferinței tale. Iar răsăturile de soare nu vor mai fi calde, te vor transforma în ghețar, iar inima ta nu va mai bate ca atunci când mă țineai de mână.

Vei înțelege că ceea ce stă lipit de al tău suflet, de inimă, de starea ta, se numește Dor.

Și te vei îndrepta să cauți pe cineva, pe oricine care să-ți stingă Dorul, care să te ajute să uiți de răsăturile și de apusurile de altădată.

Și, vei găsi pe cel cineva, dar Dorul va rămâne în al tău program.

Vei privi cerul și vei înțelege că Dorul îmi poartă prenumele. Vei înțelege că în mintea ta sunt poezie de Dor. Poezie care are seri de vară, ploi călduțe, cuvinte care tratează răni, ochi închiși și vise în care mă ascund cu trecutul, cu fericire, cu speranțe, cu un viitor pierdut, cu un „Te iubesc”, cu iubire gratis.

Poezie nemuritoare. Poezie de Dor

Cu drag, Mary!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.