Tu m-ai distrus prea devreme. Ai venit peste mine ca un uragan, ca o apocalipsă și mi-ai umbrit ochii

Am fost o floare delicată. 

Tu m-ai distrus prea devreme. Ai venit peste mine ca un uragan, ca o apocalipsă și mi-ai umbrit ochii. Umbra ta mă urmarea înainte de somn, în seri târzii, în dimineți pline de rouă, de lacrimi, de dorințe, de speranțe, de răzbunare.

Ai rupt din mine copilăria care ardea a viață și ai aruncat-o printre palme, pumni, amenințări și violență. Mi-ai luat soarele din mână și mi-ai așezat întunericul rece, jilav și dureros. Visurile, ah, visurile! Mai ții minte ce ai făcut cu ele? Le-ai murdărit cu vorbe scârboase încurcate prin fum de țigară și guri de vin.

Te-am purtat pe mine și-n mine.

Și acum fac dușuri lungi, fierbinți și spumoase, ca să te șterg, să te alung din porii pielii mele. Te-ai strecurat în mine ca un parazit și mi-ai găurit sufletul.

Gustul amar de tutun ieftin mi l-ai așezat pe buze, uneori mi le mușc până la sânge ca să scap de el. Și nu reușesc, apari din întâmplare, din senin. În timp ce beau o cafea sau citesc o carte. Alteori stâng luminile și te văd pe tine pitit într-un colț cu o sticlă de vin.

Atunci ca o nebună vin spre tine cu pași grăbiți să-ți aprind țigara, dar realizez că sunt doar eu și obscuritatea.

Iar tu bolnav și singur ești cu cineva sau poate nu. Ai uitat de mine și de acele zile când mi-ai pus întunericul în palmă. Dar eu nu te pot uita. Ai fost în mine, chiar dacă nu am dorit.

Îți mai aduci aminte cine am fost?

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.