Dumnezeu ne trimite în calea noastră pe cei care ne vor iubi și alina durerea

 

– Hei, de ce plângi? Nu-ți găsești cumva steluța care îți îndeplinește dorințele?

– Pur și simplu îmi este dor.

– De cine?

-De o îmbrățișare.

În copilărie au  fost momente când am dus dorul mamei, ea fiind nevoită să plece peste hotare.

Erau seri când așteptam să fiu îmbrățișată și să- mi alunge cineva toate temerile. Doream să fiu ascultată. Și de fiecare dată apărea el. Vecinul meu. Avea ochii albaștri,  înalt și părul blond.

Era plin de viață, un om simplu și iubitor. Pe atunci era adolescent. Dar, știa să mă facă fericită. Îmi spunea povești, mă alinta, îmi gătea și mergea cu mine la săniuș. Făceam împreună omuleți de zăpadă. Țineam la el și mă străduiam să-i mulțumesc printr-un zâmbet sau o îmbrățișare.

Am realizat faptul că fiecare gol în suflet care apare din cauza lipsei unui om drag va fi umplut cu grija și iubirea unui alt om. Cred că atunci când pierdem oameni de care depindeam sufletește.

Dumnezeu ne trimite în calea noastră pe cei care ne vor iubi și alina durerea.

Ne vor face să ne simțim importanți și frumoși. Iar pentru simplu fapt că au avut răbdarea să ne asculte, ne-au oferit timpul lor liber și au avut încredere în noi trebuie să le mulțumim, să-i iertăm atunci când mai greșesc și să nu-i uităm.

Cu drag, Mary!

 

3 comentarii

  1. Si mie mi-e dol….mi-e dor de copilarie.Te pup!

    1. Mulțumesc. Te îmbrățișez.

  2. Dumitru spune:

    Dor cu dor ne-om întâlni,
    De-o fi noapte, de-o fi zi . . .
    De ne-om fi știut de mult,
    Ori de nu, te-aștept, te-ascult . . .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *