Nu odată am fost invitată de prieteni la plimbare sau în vizită la ei.
Doar că de fiecare dată nu aveam cu cine vorbi. Mă simțeam în plus și ignorată. Erau preocupați de comentariile și de pozele postate de prietenii virtuali. Nu conta că am făcut ceva drum până am ajuns la ei, nu conta că mi-am făcut timp pentru ei. Eram o intrusă în lumea lor, așa mă simțeam.
Iar acest fapt observ la mulți oameni din societate.
Se întâlnesc, se salută, apoi se fac comod și stau cu nasul în telefoane, nu au timp de ei. Culmea e că stau alături și comunică prin mesaje.
Și nu trebuie să dai vina pe nimeni. Nu e de vină societatea care evoluează pe zi ce trece. Din contra e formidabil, astfel ni se ușurează puțin viața.
Vina e a ta, că nu știi să fii stăpân pe tine însuți. Nu știi să te controlezi, să respecți, să pui preț pe oamenii care vin să te îmbrățișeze, care te susțin ținându-te de mână, nu virtual.
Vino la mine. Hai, să vorbim. Fii preocupat de noi, nu de postările de pe facebook.
Te invit la un ceai sau cafea. Te invit la o plimbare pe malul lacului. Tot ce vreau de la tine e să mă asculți. Vreau să-mi spui cum a decurs ziua, ce te doare și ce visuri ai.
Vreau să alergăm, să privim cerul și să mâncăm înghețată, doar că în această zi nu vreau să postezi pe rețele de socializare cum îți petreci ziua. Învață-te ca unele momente să rămână doar pentru sufletul tău.
Cu drag, Mary!
