A fi sărac nu înseamnă să ai copii murdari, casă neîngrijită și o grădină pustie

Sărăcie.

Când pronunț acest cuvânt văd case pe cale să se prăbușească, praf, copii murdari. De ce? Pentru că așa am văzut de mică sărăcia. Așa era vecina mea. Așa era prietenul meu – murdar și cu haine ponosite. Doar că sărăcia nu este egală cu zoile de pe haine, farfurii și geamurile casei.

Am trăit și eu în greu.

Am fost crescută doar de mama. Ea muncea din greu și ne întreținea pe noi și casa. Erau zile în care nu aveam ce mânca. Erau ierni în care înghețam de frig în casă. Citeam la lumânare și aduceam lemne din pădure. Nu mâncam bunătăți și duceam multe lipsuri. Dar la noi în casă mereu mirosea a prospețime.

Deci, sărăcia aduce multe lipsuri, dar nu și jegul.

Cei care zic că sunt săraci și de aia copilul e murdar, casa în dezordine, grădina în ierburi. Sunt lenoși și nu vor să muncească. Nu doresc să depună efort. Le place să se plângă pe soartă, pe viață. Nu e greu de șters praful, de îngrijit copilul, de spălat, de cosit iarba, de săpat și prășit.

A fi sărac nu înseamnă să ai copii murdari, casă neîngrijită și o grădină pustie.

Sărăcia pentru unii e o alegere. Ei vor să trăiască printre muștele care bâzâie peste farfuriile nespălate de trei zile. Vor să poarte haine slinoase. Vor să aibă o grădină în care să cânte cucul de foame. Lor le place să trăiască astfel. Și nu e vina mea sau a altcuiva. E vina lor, deoarece au ales să fie lenoși.

Cu drag, Mary!