Lasă-mă să visez.
Lasă-mă să cred că mai sunt oameni care pot iubi cu adevărat, care nu trădează și nu înșală. Lasă-mă să-mi pun dorințe în timp ce privesc stelele. Lasă-mă să alerg prin romanițe și să dorm pe malul mării. Lasă-mă să cred în oameni și să zâmbesc în timp ce o lume întreagă e în mrejele tristeții.
Lasă-mă să iubesc cum pot mai frumos – sincer, fără scopuri.
Lasă-mă să lupt pentru adevăr și omenie.Lasă-mă să te îmbrățișez chiar dacă cei din jur te ignoră. Lasă-mă să fiu uneori naivă și credibilă. Lasă-mă să iert, să ajut, să ascult. Lasă-mă să prețuiesc oamenii pentru cine sunt, nu pentru avere și bani. Lasă-mă să alerg prin ploaie și să privesc curcubeul. Lasă-mă să fiu sinceră și să urăsc minciuna. Lasă-mă să trăiesc după propriile reguli.
Iar de nu mă accepți, te rog, nu mă critica, nu încerca să mă schimbi, ci pentru câteva minute ridică ochii din telefon, lasă problemele și gândurile la o parte.
Apoi, privește în jur. Vezi răsăritul, asfințitul soarelui? Vezi zâmbetul copilului? Vezi lacrima bătrânului? Vezi norii și florile înflorind? Vezi fluturii zburând? Vezi roua rece de pe iarba moale?
Viața îmi curge prin vene. Nu am timp să fiu altfel. Prefer să fiu o fată mare cu o inimă de copil. Nu-i așa că doar un copil poate iubi necondiționat? Cum se face că atunci când creștem ne pierdem printre durere și uităm să mai iubim?
Cu drag, Mary!
