Nu știu cât voi respira oxigen.
Nu știu cât voi privi răsăritul soarelui. Nu știu cât voi mai simți energia acestui pământ. Nu știu ce se va întâmpla peste o minută, o oră. Nu știu ce va fi mâine sau peste un an.
Nu știu dacă te voi ține de mână. Nu știu dacă îmi vei deveni o amintire frumoasă sau un secret ascuns în dulapul cu schelete. Nu știu dacă voi bea cu tine o simplă cafea amară.
Însă, știu că într-o zi pot fi ca un fluture.
Pot avea doar o zi de iubit, de simțit, de trăit și nici să nu știu că mă voi pierde printre mulți „De ce?”, „Mai aștept, nu azi, poate altădată.”
Te voi pierde și pe tine printre multe dileme, reguli străine și frica de a fi refuzată. Voi crede că tot cerul e al meu, fără ca să știu că mâine pentru mine nu va mai fi.
Îți scriu.
Dacă într-o zi voi fi un fluture care își lasă aripile colorate peste flori parfumate, vreau să-mi las brațele peste al tău gât și să știu că cel mai frumos moment pe care l-am avut în această viață a fost să te iubesc, să te simt, să te am o zi, dar să pară o veșnicie.
Cu drag, Mary!
