Se zice că atunci când iubești un om îl accepți cu trecut, cu temeri, cu frici, cu lecții neînvățate, cu regrete, cu răni pe suflet.
De aceea, vreau să știu dacă tu mă iubești și ești pregătit să mă accepți cu un suflet plin de cicatrici, cu lacrimi uscate, cu iubiri grele, cu dezamăgiri.
Vreau să știu dacă în viitorul tău mă vezi și pe mine, dacă încă mă mai ții de mână și mergem pe același drum.
Vreau să știu dacă atunci când mă privești în ochi ne vezi pe noi. Noi cu un trecut, dar gata să construim un viitor frumos, cald, fericit, luminos.
Vreau să știi că au fost și dintre cei care au dorit să-mi zdrobească trecutul.
Au dorit să rupă din mine oameni și să șteargă amintiri. Oameni pe care i-am iubit. Amintiri pe care nu le pot scoate din circumvoluțiunile creierului.
Dar tu, fii altfel, nu încerca să-mi scoți scheletele din dulap. Nu căuta răspunsuri la întrebările care nu au replici. Nu întreba „De ce mă iubești”. Tu ascultă-mi tăcerea, simte-mi iubirea și sărută-mi ochii, pe ei sunt lacrimi uscate.
Tu fă ceea ce nu au putut ceilalți să realizeze – transformă viitorul.
Cu drag, Mary!
