M-am pierdut.
M-am pierdut printre bulgări mici de sare. M-am pierdut printre pumni și palme. M-am pierdut printre minciuni și vorbe deșarte. Mi-am pierdut sufletul într-o casă tristă și rece. Mi-am pierdut încrederea în oameni. Mi-am pierdut săruturile pe câteva buze mincinoase.
M-am pierdut, mamă, într-o țigară și într-un pahar de vin.
Mă întreb unde se află iubirea și de ce unii care nu pot dărui nimic cer atât de multe. Mamă, de ce nu m-ai prevenit că dragostea doare și te stoarce de speranțe, de răbdare și curaj? Mamă, de ce nu mi-ai spus că ușa încuiată nu poate fi deschisă cu o altă cheie străină? Mamă, de ce m-ai învățat să iert, să fiu bună și înțelegătoare?
Mamă, în interiorul meu e un război crunt.
Răni și cicatrici. Îmi pui un pansament? Îmi săruți ochii? Mă dor. Nu știu de la soare sau din cauza lacrimilor. Zâmbesc. Fac așa cum mi-ai spus: „Niciodată nu-ți arăta durerea și bucură-te de lucrurile mici.” Mamă, dar ce să fac atunci când zâmbetul doare, iar puteri nu-mi ajung? Să-mi dau o palmă și să merg mai departe?
M-am pierdut și totuși în ochii tăi mă regăsesc.
Mamă, îmbrățișează-mă.
Cu drag, Mary!
