Așteptările aduc durerea, de aceea trăiesc clipa și iubesc cum pot mai frumos

Eu nu mai am așteptări.

Pentru că, le-am avut cândva și au adus dezamăgirea. Mi-au pus în brațe durerea. Nu mai aștept oameni, nu mai cred că eu aș putea să-i schimb, nu mai sper la o dragoste adevărată știind că nu este reciprocitate. Nu mai vreau compromisuri.

Nu mai întreb dacă mă iubește și cât mă va iubi.

Deoarece, nimeni nu știe cât poate iubi un om. Unii iubesc cât ard în ei pasiunea. Alții iubesc până apar greutățile. Mai sunt și dintre cei care iubesc o viață, care mai pun flori în vază și scriu „Te iubesc” pe un bilețel. Și, nu contează că afară plouă, că-i frig, că-i rutină, că sunt lipsuri, că ei de mult au ars împreună cu iubirea. Scotocesc în suflet și găsesc amintiri, promisiuni. Găsesc zilele însorite, zilele în care au pus un inel pe mână, au privit stelele și și-au pus dorințe. Și, nu renunță.

Suntem diferiți. Iubim diferit.

Iar mie nu-mi rămâne decât să trăiesc clipa, să iubesc cum pot mai frumos, să mor de o mie de ori și apoi să reînvii. Las oamenii să plece. Dragostea de altădată o transform în amintiri și îmi urmez inima spre un alt orizont.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.