Dacă aș fi fericirea. Așa-i că nu m-ai lăsa să plec?

Dacă aș fi ploaia. Așa-i că ai fugi de mine?

Dacă aș fi soarele. Așa-i că m-ai privi cu ochii închiși?

Dacă aș fi curcubeul. Așa-i că m-ai admira în grabă?

Dacă aș fi iarba. Așa-i că m-ai călca în picioare fără milă?

Dacă aș fi apa rece din izvor. Așa-i că m-ai bea cu poftă?

Dacă aș fi o romaniță. Așa-i că ai face ceai din mine?

Dacă aș fi o stea de pe cer. Așa-i că ți-ai pune o dorință?

Dacă aș fi o lacrimă. Așa-i că m-aș prelinge pe obrazul tău?

Dacă aș fi o poezie. Așa-i că m-ai citi cu ardoare?

Dacă aș fi fericirea. Așa-i că nu m-ai lăsa să plec?

Dar…
Sunt femeie.

Uneori fugi de mine. Alteori îți este frică să-mi privești sufletul ruinat.

Te grăbești în rând cu lumea, uiți să-mi admiri frumusețea.

Te crezi mai puternic ca mine și mă lovești fără îndurare.

Mă iubești cu poftă, iar când ești bolnav îmi ceri ajutorul.

Îmi spui visurile și dorințele tale.

Îți plâng necazurile și suferințele.

Când tâmpla îți albește îmi scrii poezii și conștientizezi că eu sunt fericirea.

Atunci, mă întreb dacă mai are rost să fiu ceva.

Doar sunt femeie, pot fi mult mai mult decât crezi tu, bărbate!

O zi cu soare, doamnelor și domnișoarelor!

Cu drag, Mary!