Noi, oamenii, suntem egoiști.
Chiar dacă spunem că nu ne gândim doar la noi și de foarte multe ori renunțăm la visuri și dorințe de dragul celor pe care-i iubim. Da, dăruim ce avem mai bun, dar tot egoiști rămânem. O dată ce oferim, așteptăm să ni se ofere. Iubim – vrem să fim iubiți.
Nu putem accepta ideea: Iubește fără așteptări. Atunci când un om drag decedează, plângem, suferim. Nu că lipsa lui a lăsat un gol enorm în această lume, ci pentru că noi rămânem singuri, nu va avea cine să ne asculte, să ne îmbrățișeze, să ne încurajeze, să ne creadă.
Ne atașăm de oameni și credem că ei sunt obligați să fie o parte din viața noastră.
Credem că nu au nici un drept să pleci și să ne lase amintiri. Ne agățăm de suflete sincere doar că să nu fim singuri. Ne căsătorim de dragul banilor și a călătoriilor exotice.
Îi părăsim la greu pe cei care ne iubesc cu adevărat. Călcăm peste inimi, adevăr și demnitate doar ca nouă să ne fie bine. Apoi, ne plângem că nu suntem iubiți sincer. Vrem iubire necondiționată, dar ne este frică să iubim simplu, fără scopuri.
Cu drag, Mary!
