Încă mai cred în dragoste adevărată.
Dragoste care durează în timp. Cred în oameni buni și responsabili. Și, știu, că atât timp încât cred în ceva, acel ceva mereu va exista în mine și prin mine.
Acel ceva va ieși în calea mea la momentul potrivit și în locul potrivit.
Sunt sigură că Dumnezeu lucrează prin oameni. Prin oameni ne oferă lecții dure și tot prin oameni ne dă șansa să fim fericiți
Mie îmi plac oamenii calzi și simpli. Oameni care au fața arsă de soare, iar în ridurile lor citesc povești de viață.
Îmi plac oamenii care au timp de un „Bună ziua” și nu le este rușine să spună un „Iartă-mă”. Îmi plac oamenii care știu să tacă și să asculte. Oamenii care își pun mușcate pe la geamuri și cred în bunătate.
Îmi plac oamenii sinceri și care îmbrățișează strâns la piept alți oameni.
Îmbrățișări calde, pline de curaj și motivație. Îmbrățișări care mă fac să-i însoțesc până la capătul pământului. Îmi plac oamenii care oferă siguranță cu ajutorul unor îmbrățișări.
Cu drag, Mary!