Tu ce faci când nu mai ai puteri, iar această lumea e prea dură și prea rea?
Fumezi nervos o țigară sau pleci departe, te izolezi de oameni, de ochi și de priviri?
Tu ce faci când te-a copleșit dorul, iar oamenii dragi te-au părăsit pentru totdeauna, s-au transformat în nori, în stele, în picături de ploaie?
Răsfoiești albumul familiei sau duci flori în fiecare sâmbătă la mormântul care un liliac – liliac de dor, liliac de iubire?
Tu ce faci când afară plouă, iar în casa ta e rece și frig?
Îți faci un ceai sau cauți îmbrățișări calde, pline de iubire și de siguranță? Îți pui un film romantic sau unul trist?
Eu plâng. Plâng nu că aș fi slabă, ci pentru că am fost puternică prea mult timp.
Plâng pentru zilele în care m-am învinovățit pe nedreptate și m-am biciuit pentru greșelile făcute și nefăcute.
Plâng pentru zilele în care mi-am tratat rănile de pe suflet, pentru orele în care căutam motive să iert sau să iubesc oameni plini de minciuni.
Plâng pentru sacrificiile făcute și palmele primite.
Plâng pentru copilăria furată și pentru tinerețea mamei, tinerețe distrusă de pumni, de cuvinte dure, de abuzuri, de frici, de chin, de un bărbat tiran.
Plâng de dor. Plâng, pentru că vreau să fiu slabă măcar câteva minute, măcar până mi se aduce un pahar de vin alb și cașcaval.
Cu drag, Mary!
