De mici copile suntem învățate să fim bune gospodine, bune mame, bune soții, bune prietene.
Ni se spune să oferim iubire necondiționată, să iertăm, să așteptăm, să răbdăm, să ne prefacem că nu auzim cuvintele dure la adresa noastră. Ni se spune că viața fără sacrificii nu are rost și trebuie să jertfim din timpul nostru, din visurile noastre, din dorințele noastre.
Dar, câte dintre noi au fost învățate să se iubească mereu?
Câte dintre noi am știut de copile că cel mai important om suntem chiar noi? Câte dintre noi au știut de limite și echilibru? Puține, și tot atât de puține au învățat în timp să se iubească, să se accepte, să se ierte, să trăiască și pentru ele, pentru visurile lor.
Multe dintre noi, femeile, au ca exemple bunicile și mamele.
Bunici și mame care au fost abuzate, umilite, bătute. Bunici și mame care și-au jertfit visurile, de dragul familiei. Mame și bunici care ne-au învățat că jertfirea de sine e corectă, că noi, femeile, suntem pe ultimul plan, pentru altădată, că oricine merită dragoste, puțin noi. Însă, adevărul e altul.
Dacă merită cineva o dragoste în cel mai frumos mod în care poate fi aceasta, atunci tu ești.
Modul în care te vei respecta, te vei iubi, va influența și atitudinea celor din jur. Nu vei fi respectată dacă tu însăți nu te vei respecta. Nu vei fi iubită dacă nu știi să te iubești. Este foarte important să te asculți, să știi ce dorești și să conștientizezi că pentru o viață fericită este nevoie de limite și echilibru nu de sacrificii.
Cu drag, Mary!
