Cum arată Iubirea?
Sunt două brațe puternice sau e răsăritul de soare? E un apus prins întâmplător pe o câmpie verde, plină cu flori? E un „Te iubesc” sau e un „Noapte bună”.
Cum arată Iubirea?
E lacrima sărată prelinsă pe buze sau e amânarea dorințelor personale de dragul unor ochi, a unor palme în care îți citești fericirea? E „Iartă-mă” sau „Adio”?
Iubirea e sentimentul care m-a transformat și mi-a deschis ochii.
Iubirea am descoperit-o prin oameni și datorită oamenilor am înțeles cum arată ea cu adevărat. Am crezut că iubirea este suma lacrimilor mele și a suferinței pe care o purtam în suflet. Credeam că iubirea este fiecare rană netratată din copilărie și adolescență. Credeam că iubirea are nevoie de sacrificii și cât mai multă durere.
Credeam că trebuie să sufăr dacă vreau să fiu iubită.
Doar că, iubirea tratează răni, nu provoacă durere. Iar în acest context nu mă refer la agățatul de inimi cărora să li se ceară să trateze traume din trecut, pentru că nici un om care iubește nu este salvatorul celuilalt care cară în a lui spate răni sufletești netratate. Nimeni nu are nevoie de victime ale trecutului. Aici mă refer la iubirea de sine.
Când zic „Iubire” primul om care apare în fața ochilor mei sunt eu.
Cândva era oricine, fostul, prietena, câinele, familia, bunica, dar numai nu eu. Oricui îi dădeam bucăți din al meu suflet, mai puțin mie. Din această cauză, puțini mă apreciau, mă iubeau, fiindcă eu nu-mi ofeream iubire. Eu căram traumele copilăriei și tot eu mă agățam de oameni pe care voiam să-i salvez, dar ei nu aveau nevoie de ajutorul meu.
Am învățat să mă iubesc, iar Iubirea mi-a descoperit rănile copilăriei și m-a transformat în ceea ce nu am crezut că voi fi vreodată.
Mi-am tratat traumele, am lucrat mult asupra emoțiilor, m-am întrebat ce vreau cu adevărat de la mine și de la Univers.
Am învățat să zic „Nu” și nu mai dăruiesc energie și iubire, acolo unde nimeni nu are nevoie de mine. Nu mă mai cred salvatoarea oamenilor suferinzi. Nu mai bat în ușile care mi s-au închis și nici nu mai cerșesc iubire, pentru că mă iubesc, mă respect, știu cine sunt și ce merit cu adevărat.
Cu drag, Mary!
