Iartă, dar nu uita niciodată lecțiile pe care ți le-a oferit viața

Oamenii greșesc.

Te vor face să plângi. Te vor dezamăgi și te vor trăda, atunci când nici nu te-ai fi gândit că anumite lucruri s-ar putea să ți se întâmple ție. Oamenii te vor ține de mână, îți vor spune „Te iubesc” și-ți vor promite atât de multe. Apoi, într-o zi vei înțelege că totul a fost o minciună, că ei au jucat un rol și au uitat tot ce au spus.

Oamenii îți vor lua soarele de pe al tău cer și-ți vor aduce ploile.

Te vor duce în mijlocul viscolului și te vor părăsi. Te vor seca și te vor pustii. Unii te vor săruta pe frunte, dar pe la spate vor înjunghia fără nici un regret. Tu le vei dărui inima, ei multe lacrimi și decepții.

Oamenii greșesc. Însă, trebuie iertați.

Iertându-i pe ei – te ierți pe tine. Îți dai șanse să mergi mai departe, să iubești din nou, să-ți construiești un viitor, să te iubești pe tine însăți, să zâmbești, să-ți aduci bucuria în suflet.

Iartă-i pentru tot. Iartă-le reproșurile și minciunile. Iartă-le adulterul și cuvintele dure. Iartă-le indiferența și ochii reci. Iartă-i, dar nu uita lecțiile pe care ți le-au oferit. Învață din trecut, din greșeli și nu mai persista în ele. Învață să te iubești, să te respecți, să spui „Nu” și să nu stai lângă oameni care nu au nevoie de tine.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *