E greu să uiți cuvinte, traume, oameni care te-au marcat enorm

Am înțeles că cel mai important lucru în viață este capacitea de a te autoeduca.

Fiindcă, a învinovăți e foarte ușor, dar e tare greu să te aduni ca un puzzle, să înțelegi de ce ai unele frici, de ce ai unele gânduri nebune, perverse și să nu le negi, dar să accepți, să le cizelezi și să le transformi în calități și nu defecte.

E încă mai greu să uiți cuvinte, traume, oameni care te-au marcat enorm și nu neapărat într-un mod pozitiv.

Este greu să ierți și să scoți trecutul din tine, pentru că fără trecut, nu ai mai fi tu, ci un alt om cu o altă lume. Trebuie să ai putere și înțelepciune ca să te cioplești pe tine însuți și să te debarasezi de răni sufletești, de ură, de frustrări, de reproșuri, de dorința arzătoare de a te răzbuna.

Mi-a trebuit mult timp să accept propriul trecut.

Mi-au trebuit ani să-l accept pe tata și să-l iert pentru toate și pentru ziua în care ne-a bătut măr, fiindcă am mâncat căpșunele din grădină.  Iar în fiecare primăvară îmi cumpăr căpșuni și mușc din ele cu nesaț.

Și, de fiecare dată îmi amintesc de acel iunie, de vargă, de lacrimi, de mama care face tot posibilul să ne apere de tata.

Îmi amintesc că am buzele lui, că sunt creativă ca el, că sunt sociabilă ca el, că am zâmbetul lui, că el a avut propriul trecut care  l-a influențat și l-a transformat în cine este și nu a avut o mamă ca a mea care să-i dea aripi

El nu a înțeles că cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut, este că a ales să-i fie soție mama copiilor lui – femeia pe care el nu a iubit-o niciodată.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.