„Ce o să zică lumea?” a îngropat multe visuri, multe idei și multe identități

Are bunică-mea o vorbă. O vorbă care mă scoate din minți și de fiecare dată când o aud mă răzvrătesc și îmi deschid gura mare, așa îmi zice bunica că am gura mare. 

„Dragu’ bunicii, da’ ce o să zică lumea?”. Și, de aici se începe monologul meu care nu are sfârșit.

Dar, unde e lumea când ești bolnav, flămând și părăsit?

Unde e lumea când ești singur de sărbători și nu ai o blestemată de supă? Unde e lumea când un dobitoc îți lovește cu mașina animalul de companie? Unde e lumea când ești abuzată, bătută și umilită în public?

Unde e lumea când ai datorii, când muncești și totodată înveți?

Unde e lumea când medicii îți omoară copilul? Unde e lumea când ai nevoie de ajutor? Unde e lumea când umerii îți sunt grei de la greutăți și neajunsuri? Unde e lumea când ești bolnav și nu ai părinți și un acoperiș asupra capului?

Și, lumea aceasta care se dă perfectă și este gata să atace câte păcate are?

Lumea aceasta care are veninul pe buze nu iubește, nu fumează, nu bea, nu înjură, nu privește filme pentru adulți, nu greșește? Oare lumea aceasta nu ar trebui să se uite sub a ei plapumă, fiindcă acolo se ascund păcatele.

„Ce o să zică lumea?” a îngropat multe visuri, multe idei și multe identități.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.