Viața m-a făcut să plâng, dar i-am arătat că mai pot râde

Am înțeles de mică că viața nu e de culoare roz.

Pe strada mea erau femei care sufereau, copii care erau dați la internat, părinți iresponsabili, bărbați violenți, copii abuzați. Pe mine nimeni nu m-a protejat de această lume egoistă și gata să muște.

Viața m-a călit, uneori a mușcat din mine și mi-a arătat cea mai urâtă parte a oamenilor. M-a învățat să nu aplec capul, pentru că e ca și tăiat. Mi-a adus multe dezamăgiri și a rupt din mine speranțele.

Eu nu am fost fata lui tata.

Nu am fost alintată, iar atunci când mi-a fost greu mi-am lins rănile în liniște. Am învățat că oamenii spun „Te iubesc” doar de formă, doar ca să-și atingă scopurile. Puțini merită încredere, iar dacă m-au trădat o dată, o vor face și a doua oară. Unii vor pe cineva alături, pentru că le este frică de singurătate. Alții pur și simplu îți trăiesc pasiunea și merg peste suflete, inimi. Nu le pasă de nimic și de nimeni.

Viața m-a făcut de multe ori să plâng.

Primul bărbat care mi-a pus durerea în palme, a fost tata. Lui i-am arătat că pot și să râd. Lui i-am arătat că eu nu cedez, chiar dacă am genunchii răniți și coatele sângerânde. I-am arătat vieții că palmele ei îmi dau putere. Eu pot să reînvii din propria cenușă, iar cuvintele și adevărul îmi sunt armele.

Știu că nimic nu este imposibil.

Acest fapt trebuie să-l știi și tu, draga mea. Azi e cer înnorat, mâine va fi soare. Încercările te fac mai puternică, iar lacrimile te învață să zâmbești, chiar și atunci când sufletul urlă de durere. Iubește, crede și mergi înainte cu spatele drept.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.