Tu plângi, iar pe fundal se aude melodia „Băiatul meu frumos”.
Ai vrea să fumezi, chiar dacă nu ai fumat niciodată. Ai vrea să țipi, să strici pahare și să înjuri. Ai ochii roșii și inima zdrobită. Buzele îți sunt crăpate și e frig în casa ta.
Nu plângi, pentru că cel pe care l-ai iubit a plecat în tăcere.
Nu plângi, pentru că ai crezut în el. Nu plângi, pentru că ale voastre visuri și dorințe s-au prăbușit. Nu plângi, pentru că „noi” s-a transformat în „tu” și „eu”. Nu plângi, pentru că îi mai ai cămașa și îi mai porți săruturile pe piele. Nu plângi, pentru că amintirile sunt în fiecare colț din casa ta.
Plângi, pentru că ai pierdut timp.
Plângi, pentru că ți-ai creat iluzii. Plângi, pentru că nu mai poți să fii puternică și îți pierzi încrederea în oameni. Plângi, pentru că dezamăgirile fac parte din tine, iar trădările îți sunt prietene.
Plângi, pentru că ai dat tot, iar ție ți s-a dat totul pe jumătate sau nimic. Plângi, pentru că ești mică într-o lume atât de mare și vrei o simplă îmbrățișare. Plângi, pentru că ai dorit să devii o pasăre care zboară de la etajul șapte, dar a sunat telefonul. Era mama. Ți-a spus că te iubește.
Cu drag, Mary!
