Cel mai mult plâng cei pe care îi vedeți zâmbind și plini de viață.
Cel mai mult au de spus cei care mai mereu tac. Cei reci și duri au o mie și una de îmbrățișări de oferit. Cei care duc lipsa iubirii vor fi mereu în căutarea profunzimii și a sensului, dincolo de plăceri carnale poate materializate, poate refulate.
Cei care mereu vin cu replica că pleacă, vor să fie opriți și luați în brațe.
Cei care cunosc durerea, o va înțelege și pe a celui care stă în stradă și cerșește. Cei care își recunosc greșelile și sunt conștienți propriile răni de pe interior, vor evita să provoace altora durere și vor fi corecți cu ei, apoi cu ceilalți.
Cei care fug de oamenii care sunt gata să le ofere toată iubirea pe care o dețin în suflet, le este frică de o nouă dezamăgire sau pur și simplu sunt devoratori de inimi.
Cei care mereu spun că sunt bine, de fapt niciodată nu sunt așa cum sunt. Cei care ar iubi nu au aceeași reciprocitate, iar cei nepregătiți pentru a descoperi iubirea adevărată, sunt cei mai iubiți, dar din ambele tabere au lecția lor.
Mai sunt dintre cei care pleacă pentru totdeauna, dar niciodată nu sunt uitați.
Și, mai sunt oameni care niciodată nu închid ușa după ei și mereu vor fi acolo când va fi nevoie de ei, chiar dacă știu că sunt folosiți și cei care îi cheamă nu le pasă de ceea ce simt, ce cred și ce fac noaptea târziu.
Cu drag, Mary!
