Te-ai rătăcit printre cuvinte nespuse.
Cuvinte care mușcau din tine și din inima ta. Cuvinte pe care trebuia să i le spui, dar ai tăcut. Ți-ai lăsat gândurile în paranteze închise și te-ai aventurat spre alte buze. Buze care nu purtau marea pe ele. Te-ai avântat spre cineva care era doar umbra celei care te aștepta seară de seară în ale ei brațe.
Îți era greu să o uiți, fiindcă privind-o în ochi îți vedeai trădarea.
Și, te simțeai atât de mârșav și atât de singur în ale ei brațe. Aveai replicile gătite la stație sau la semaforul roșu. Erai gata să-i spui vorbe dure. Erai gata să o învinovățești pentru cele făcute și nefăcute, pentru că era complicat să recunoști că te-ai rătăcit și i-ai scuipat iubirea într-o ceașcă de cafea străină.
Pentru cei din jur erați perfecțiune.
Dar, voi erați doi defecți care se mințeau că mai sunt cei de altădată. Știai că în ochii ei erai dezgolit și că îți cunoștea sufletul pe dinafară. Știai că nu cerșește emoții și ai ales să distrugi tot ce trebuia să fie. Ai ales să minți și să mai cauți un gram de iubire în casa voastră și în amintiri.
Acum nu mai contează ce faci și cu cine ești.
Nu contează că-ți ascunzi nefericirea într-un zâmbet schițat. Nu contează că-ți amintești de ea în nopțile cu lună plină. Nu mai contează ce i-ai spus sau nu i-ai spus. Doar un lucru nu-l poți nega: Fiecare are adevărul său. Tu pe la tău. El pe al ei. Și, tu știi că nepăsarea și trădarea ta nu a îngenuncheat-o, ci a făcut-o mai puternică decât era.
Cu drag, Mary!
