„Să am un om alături, asta doresc”. Zicem, noi, când suntem singuri în căutarea cuiva pe care să-l iubim.
Până la urmă se așează cineva pe laița noastră și este de acord să fie lângă noi. Până aici, totul bine.
Are grijă să ne dea pastile, atunci când avem dureri de cap.
Ne mai pregătește uneori micul dejun. Ne mai spune un „Bună dimineața” grăbit. Când vorbim, își face timp să ne asculte. Ne mai iubește dimineața devreme sau noaptea târziu, așa ca să ne fie bine.
Mai mâncăm înghețată împreună și prindem un asfințit din întâmplare. Și, omul este alături, dar nu merge pe același drum.
Când noi mergem spre stânga, el o ia spre dreapta.
Noi îi facem din mână și-l chemăm pe cărarea noastră. El tot ne face din mână, lăsându-ne pentru altă dată, ne arătă că el are drumul lui asfaltat și fără găuri. Noi îi arătăm al nostru orizont. El și-l arată pe a lui.
Pe drumuri diferite. Mai facem câte un popas și ne uităm în zare, poate apare cineva care să ne fie alături și să meargă pe același drum.
Cu drag, Mary!
