Dacă vii la mine nu-mi aduce flori. Adă-mi o carte.
Cartea ta preferată. O voi citi când cerul va fi înnorat. O voi citi când mă voi simți singură și neînțeleasă. O voi citi când îmi va fi dor de tine, de sâmbăta noastră, de buzele tale, de ochii tăi mari, albaștri ca marea.
Nu te supăra dacă va sta prăfuită pe noptieră sau pe scaunul din bucătărie.
Nu mă întreba când o voi citi. Nu te mânia când mă vei vedea cu alta în mână. Lasă-mă să o citesc când vei fi plecat, poate supărat și pierdut printre dileme.
Iar dacă într-o zi vei decide să mă lași pentru totdeauna.
Te rog, nu veni cu scuze. Nu-mi spune că-ți pare rău. Nu te preface că îmi duci dorul și că nu mă lași pentru alte mâini, alți ochi și alte buze. Nu-ți lăsa cămașa, nici periuța de dinți. Ia-ți totul. Lasă-mi doar cartea pe care mi-ai dăruit-o. Cartea care îmi va alina dorul de tine, dorul de sâmbăta noastră, dorul de„Noi”, cei de altădată.
Cu drag, Mary!
