Știu că nu vei citi aceste rânduri. Tu nu ai timp să mă citești. Acum iubești pe altcineva.
Nu mă doare acest fapt. Nu mă doare, pentru că ai plecat. Nu mă doare, pentru că m-ai mințit. Nu mă doare, pentru că te-ai folosit de încrederea mea, de iubirea mea, de înțelegerea mea. Nu mă doare, nici atunci când prietenii îmi arată al tău prezent. Nu mă doare, pentru că ai jucat roluri și ai mimat iubirea,
Mă doare, pentru că nu ai plecat atunci când te-ai îndrăgostit de altcineva.
Mă doare, pentru că nu ai avut curaj să recunoști și să pleci demn, corect, ca un bărbat matur. Mă doare, pentru că ai dorit să mă distrugi, ai dorit să mă simt vinovată, ai dorit să mă vezi plângând. Dar, tu știi că eu nu țin oamenii cu forța lângă mine. Nici pe tine nu te-am obligat. Te-am lăsat să iubești pe altcineva.
Dar, vreau să știi că ultima dată când ne-am întâlnit, ar fi trebuit să te îmbrățișez și să-ți mulțumesc, pentru că ai ales să-ți arăți adevărata față.
Ar fi trebuit să-ți spun că eu pot să mă răzbun pe tine. Îți pot provoca mult mai multă durere. Îți pot sfâșia sufletul. Dar nu o fac, pentru că las viața să-ți ofere lecția bine meritată. Și, te rog, nu uita, fericirea nu se clădește pe lacrimi și suflete rănite.
Cu drag, Mary!
