L-am lăsat într-o zi de toamnă.
El mă aștepta, iar eu tindeam timpul. Speram că se va plictisi, că se va enerva, că se va supăra și va pleca. Dar el nu, m-a așteptat.
Eram mică și cu sufletul rănit.
El mai mare și gata să mă iubească cu adevărat. Nu-l iubeam, pentru că nici nu știam cum e să iubești un bărbat. Nu știam cum să-i aleg. Știam doar un singur lucru: Să nu fie ca tata.
El m-a învățat să sărut. Eu i-am scris versuri dulci.
El zicea că sunt altfel. Eu tăceam și îi arătam carul mare printre miliardele e stele. În acea toamnă i-am spus că nu mai vreau să facă parte din a mea viață. El m-a privit adânc în ochi și m-a întrebat cu ce a greșit. I-am întors spatele și l-am lăsat cu ochii în lacrimi.
Nu purta nici o vină. El iubea, iar eu nu. Nu puteam mima iubirea.
Peste ani ne-am întâlnit. El iubea din nou. Eu eram pierdută printr-o relație toxică. El mi-a zis multe. Eu am tăcut, chiar dacă voiam să știe că pot săruta dureros de dulce, sălbatic și pasional, datorită lui.
Cu drag, Mary!
