L-am lăsat într-o zi de toamnă. El iubea, iar eu nu. Nu puteam mima iubirea

L-am lăsat într-o zi de toamnă.

El mă aștepta, iar eu tindeam timpul. Speram că se va plictisi, că se va enerva, că se va supăra și va pleca. Dar el nu, m-a așteptat.

Eram mică și cu sufletul rănit.

El mai mare și gata să mă iubească cu adevărat. Nu-l iubeam, pentru că nici nu știam cum e să iubești un bărbat. Nu știam cum să-i aleg. Știam doar un singur lucru: Să nu fie ca tata.

El m-a învățat să sărut. Eu i-am scris versuri dulci.

El zicea că sunt altfel. Eu tăceam și îi arătam carul mare printre miliardele  e stele. În acea toamnă i-am spus că nu mai vreau să facă parte din a mea viață. El m-a privit adânc în ochi și m-a întrebat cu ce a greșit. I-am întors spatele și l-am lăsat cu ochii în lacrimi.

Nu purta nici o vină. El iubea, iar eu nu. Nu puteam mima iubirea. 

Peste ani ne-am întâlnit. El iubea din nou. Eu eram pierdută printr-o relație toxică. El mi-a zis multe. Eu am tăcut, chiar dacă voiam să știe că pot săruta dureros de dulce, sălbatic și pasional, datorită lui.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.