Diminețile toamna sunt reci.
Aș vrea să stau o veșnicie sub plapumă. Aș vrea o săptămână să plouă. Ploaie deasă. Cer înnorat și multe umbrele la stație și pe strada mea. Geamuri ude și ceai în cești.
Toamna cere îmbrățișări calde și oameni sinceri.
Oameni care ascultă. Oameni zâmbitori. Oameni care nu cer nimic, dar oferă atât de multe – o ceașcă de ceai, o vorbă bună, încurajări, iubire și mereu un „Te iubesc”.
Toamna casele devin mai triste.
E mai frig în suflet, dar și în dormitor. Nopțile sunt melancolice, iar dorul crește în suflet. Amintirile dor, iar oamenii devin trecut, lacrimi, regrete, experiență de viață.
Toamna se numără stelele sub o pătură și se sărută pe frunte.
Se mai spune „Noapte bună” în șoaptă, iar dimineața se merge în degete prin casă. În bucătărie miroase a gutui și a prăjituri din dovleac. Toamna diminețile sunt reci, iar îmbrățișările mai calde.
Cu drag, Mary!
