Ne credem inutile, pentru că așa ni s-a spus când greșeam, când nu reușeam să fim așa cum ne dorea familia

Unele de mici suntem numite proaste.

Suntem proaste, pentru că am căzut și avem genunchiul plin de sânge. Suntem proaste, pentru că avem note mici la matematică.
Suntem proaste, pentru că așa zice mama, tata, uneori bunica.

Creștem niște proaste.

Ne credem proaste când ciorba nu ne iese bună, când ardem pâinea și plăcintele sunt crude. Proaste, pentru că naștem fete și nu băieți.
Proaste, pentru că nu am știut să ne ținem bărbatul lângă al nostru sân și a plecat la alta. Proaste, pentru că am tăcut când am fost bătute și abuzate. Proaste am fost chiar și atunci când am avut curajul să plecăm de lângă cel care ne umilea. Proaste, pentru că nu putem fi libere în pat și mimăm orgasmul.

Ne credem inutile, pentru că așa ni s-a spus când greșeam, când nu reușeam să fim așa cum ne dorea familia.

Ducem cu noi traume, cuvinte grele, răni. Uneori, credem că bărbatul bun e cel care aduce bani în casă. Nu contează că ne mai dă câte o palmă. Nu contează că ne rănește cu vorbe dure. Nu contează că este egoist în viață și în relațiile sexuale. Ei au terminat. Noi nici nu am început. Ne întoarcem cu fața la perete și plângem, pentru că ne credem proaste.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.