Toți avem Omul Nostru, doar că trebuie să avem răbdare să-l așteptăm, să trecem prin niște lecții dure, ca apoi să știm a prețui

Vor fi bărbați în viața ta. Pe unii îi vei iubi, pe alții îi vei minți și îi vei ține pe post de tămăduitori a rănilor tale.

Va fi și unul dintre cei pe care îl vei crede primul și ultimul.

Cel pe care îl vei alege să te iubească. Îl vei crede cel mai bun în orice, pentru că va fi primul și nu-l vei avea cu cine compara. Dar, ceea ce ți-ai imaginat tu că e dragoste a fost doar o iluzie și o minciună.

Vor fi bărbați lângă care te vei simți bine.

Îți vor face seri romantice cu lumânări parfumate și vin spumant. Te vor săruta în stradă și vor trezi femeia nebună din interiorul tău. Dar nu te vor iubi, ei te vor dori fericită în preajma lor, vor dori să-ți lase amintiri fierbinți.

Vei întâlni bărbați care vor fi „băiețelul mamei”.

Da, e frumos să-ți iubești mama, să o respecți și să-i fii recunoscător pentru tot. Dar atunci când „băiețelul” de 30 de ani nu-ți dă flori de 8 martie, fiindcă așa a zis mama. Când banii lui stau în portofelul mamei, când secretele pe care i le spui le știe și mama, când orice ai face este imperfect, iar mama e cea mai bună, atunci ar trebui să te gândești la rece.

Vei greși, iar acest lucru te va maturiza.

Învață din orice greșeală și nu persista în greșeli. Dacă te vei cunoaște, te vei înțelege pe tine însăți într-o zi îl vei întâlni pe cel care te va asculta, căruia îi va păsa ce simți, ce dorești și ce te deranjează.

Toți avem Omul Nostru, doar că trebuie să avem răbdare să-l așteptăm, să trecem prin niște lecții dure, ca apoi să știm a prețui.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *