Nu-ți cer imposibilul, ia-mă în ale tale brațe puternice și fă ca inima mea să creadă în tine

Dacă vii în casă mea, lasă-ți trecutul la ușă.

Scutură-ți cu mare grijă papucii și așează-i cu atenție în dulapul de la intrare. Nu-mi aduce flori și nici nu-mi spune că ți-a fost dor de mine. Nu mă întreba când ultima dată am zugrăvit pereții și de ce miroase a fum de țigară.

Nu-mi aduce vin și cașcaval.

Nu-mi zi că afară a ieșit soarele după o săptămână de ploi și nori negri. Nu mă întreba dacă vreau ceai din romaniță sau cafea. Nu întreba de ce am ochii roșii și buzele crăpate. Nici nu încerca forțat să pătrunzi în al meu suflet.

Vino în tăcere.

Adă-mi o carte. Cartea ta preferată. O voi citi când vei lipsi în nopțile reci, când îmi va fi dor de tine, când voi dori să-ți simt parfumul pielii. O voi deschide când afară va ploua sau când pe cer va fi un curcubeu imens.

Nu te supăra când voi fi toată tăcere, când mă voi închide într-o carapace și voi deveni o taină pe care vei dori să o descoperi.

Nu mă întreba dacă tot ce scriu e doar despre mine. Nu încerca să-mi afli scheletele din dulap și nici nu mă dori altfel.

Gătește-mi dimineața clătite cu ciocolată și sărută-mă pe frunte. Nu uita că începuturile sunt urmate de rutină. Tu, transform-o în săruturi care să rămână ca niște amprente pe ale noastre suflete.

Nu-ți cer imposibilul, ia-mă în ale tale brațe puternice și fă ca inima mea să creadă în tine. 

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.