Mâine poate vom sta la un ceai.
Ceai din romaniță. Îți voi pune în ceașcă două lingurițe de zahăr. Vom vorbi despre încălzirea globală, despre cel mai bun vin, despre planete și iubire la pătrat.
Mâine poate vei ieși cu mine la plimbare, îmi vei mângâia câinele și vei zice că deja e iarnă, că timpul trece repede, iar tu vrei un pahar de vin roșu sec.
Mâine poate vei admira împreună cu mine fulgii și îmi vei aduce o pătură cu care mă vei înveli.
Apoi, mă vei săruta pe frunte și te vei juca cu o șuviță de păr. Mâine poate îmi vei desena în palmă inimi și îmi vei zice că nu avem tot timpul din lume.
Mâine poate vei scrie „Bună dimineața” sau vei fi la ușa mea ținând în mână o carte scrisă de Bukowski.
Mâine poate te voi scrie într-un vers și vei fi al meu.
Însă, azi fiecare are lumea sa. Tu, poate ești în brațele cuiva. Eu singură stau la geam și privesc plopul singuratic.
Tu, poate fumezi. Eu mai înjur uneori. Ne despart trei stații. La tine arde lumina. Eu mă grăbesc acasă, poate azi te voi transforma în metafore.
Cu drag, Mary!
