Nu mai plâng, pentru că nu mă mai iubește cel pe care îl doresc

Dacă mai plâng?

Dacă mai am răni nevindecate?

Dacă urăsc sau vreau să mă răzbun?

Dacă iert sau mint?

Dacă am iubit sau am înșelat?

Dacă iubesc și mă las iubită?

Nu plâng, pentru că nu mă iubește cel pe care îl doresc.

Nu plâng că nu-i al meu și nici eu a lui. Nu plâng că nu am putut vindeca răni străine sau nu am împăcat orgolii. Nu plâng că-i rece, că-i departe și nu-mi aude gândurile nocturne. Nu plâng nici atunci când nu sunt înțeleasă, când sunt înjurată, când oamenii mă sună doar când au nevoie de mine. Eu nu mai plâng pentru trecut și amintiri.

Nu mai plâng „că nu a fost să fie” sau „că aș fi putut să schimb ceva”.

Lacrimile nu curg pur și simplu, cele din fericire se preling pe obraz din două motive. Primul motiv – dorința ta s-a îndeplinit, ai ceea ce ai visat. Al doilea motiv: simți ceea ce nu ai mai simțit.

Lacrimile întâmplătoare se nasc din răni care încă mai sângerează, din frustrări și dureri nevindecate. Toți avem punctele noastre slabe. Le am și eu pe ale mele. Cancerul și tații care își cuprind copii, îi pupă și se plimbă cu ei.

Durerea nu o poți scrie pe garduri, nici nu o poți spune oricui, dar în schimb poți plânge oriunde și oricând.

Plâng la filme și povești adevărate. Plâng când e toamnă și îmi este frig în suflet. Plâng în aeroport și când îmi îmbrățișez bunica. Plâng pentru mine, nu din cauza cuiva.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.