Căsuța din lut cu geamuri albastre în fiecare primăvară aștepta Paștele. Stătea mândră, chiar dacă celelalte case de pe stradă aveau fațade frumoase, ogrăzi mari, geamuri din termopan și acoperișuri din țiglă.
Niciuna din ele nu aveau mărul cu flori din mijlocul curții, nu o aveau pe femeia cu rochii vechi, dar frumoase. Rochii care vara purtau mirosul florilor, iar primăvara purtau mirosul pâinii și a cozonacilor, nu aveau doi copii cu ochii mari, așa încât să încapă cerul, stelele, luna și fericirea.
Casele de pe stradă aveau mașini, porți mari, garduri înalte și fântâni.
Casa cu ferestre albastre avea gard din scânduri, trandafiri, cireși, pisici, câini, o femeie cu rochii trandafirii, doi copii – un băiat și o fată.
În fiecare primăvară a ei pereți erau văruiți pe interior și exterior – mirosea a prospețime. Pe la ferestre avea mușcate și câte o crenguță de busuioc, iar în ungherul de la răsărit avea o icoană.
Casele de pe stradă erau reci și respingătoare.
Casa cu ferestre albastre te chema să privești cerul sub mărul înflorit, să culegi petale de trandafiri, să te oprești un pic din al tău drum și să te întrebi cine e dincolo de geamuri, dincolo de pereți și dincolo de flori.
La casele de pe stradă se opreau mașini, se aduceau cozonaci de peste hotare, ciocolate și aveau ouă colorate – albastre, galbene, verzi.
La casa cu ferestre albastre venea o bătrână care purta o batistă de culoarea cerului senin. Se ciocneau doar ouă roșii, se mânca cozonac copt de femeia cu rochii cu miros de rouă și se ziceau povești.
A fost odată o casă cu ferestre albastre, cu pereți de lut și cu un măr în mijlocul ogrăzii…
Vă doresc Pace, Liniște, Iubire.
Cu drag, Mary!
