De mult nu am scris despre tine. Mi-a trecut dorul. Nu mai plâng. Te-am uitat. Cel puțin așa credeam până azi.
Azi, când ștergeam praful de prin casă. Ai apărut în mintea mea. Crud. Dur. Am înmărmurit în fața dulapului care avea ceva praf pe el. Mi-am amintit de nopțile târzii când mă trezeai din somn și țipai, fiindcă găseai praf prin casă.
Găseai praf în casa fără podea și cu geamuri vechi pe unde vântul rece al iernii răzbătea prin lemnul putrezit. Casa care are în ai săi pereți lacrimi și durere. O casă care ascunde în ungherul de la răsărit zâmbetul mamei și visurile noastre. O casă. O simplă casă.
Cu drag, Mary!
