Ai dorit să cad, să mă prăbușesc, să mă sufoc în mlaștina nedreptăților.
M-ai dorit confuză și pierdută pe străzi întunecate. M-ai dorit slabă, cu sufletul zdrobit, ai dorit să nu mai am milă și să-mi sufoc emoțiile calde, profunde. Ai dorit să mă frângi în bucăți. Ai dorit să mă vezi fără puteri, cu lacrimi uscate pe obraji.
Ai jucat teatru. Teatrul iubirii. O iubire mârșavă și plină de minciuni. Mi-ai dat paharul cu iad și zâmbind așteptai să devin victima ta. Așteptai să cerșesc dragoste. Voiai să-ți simt lipsa și să te chem înapoi în al meu suflet zdrobit de tine.
Ai tăcut și m-ai înjunghiat pe la spate. Nu voiai să accepți că sunt altfel, decât celelalte, decât fostele victime. Mă voiai isterică, descurajată și dependentă de tine. Doar că, tu nu știai că eu am fost așa într-o altădată. Când eram mică, naivă și plină de stereotipuri străine.
Nu ai știut că mă voi sfârși atunci când voi înceta să iubesc.
Tu, nu ai câștigat lupta, nu ai ciocnit pahare. Nu te-ma lăsat să mă vezi la pământ. Voi iubi din nou, așa cum nu am iubit niciodată. Tu vei lovi o altă inimă care crede că o iubești așa cum nu ai mai iubit vreodată.
Cu drag, Mary!
