Suntem oamenii care împărțim casa, patul, ne facem promisiuni, cerem garanții în viață și-n iubire; apoi ne pierdem în câteva secunde și devenim niște străini

Suntem oamenii care dorim să fim iubiți.

Iubiți așa cum dorim noi. Unii dorim să fim lăsați singuri, să ni se fac ceai, să fim cuprinși și îngrijiți când suntem bolnavi. Alții dorim înțelegere, stabilitate financiară, ciocolată neagră, ținut de mână și câte o escapadă la mare.

Căutăm oameni buni, dar mai puțin ne gândim la noi, la cât de buni suntem noi înșine.

Dorim dragoste, dar nu ne întrebăm dacă noi am oferit vreo dată iubire sinceră. Nu ne întrebăm dacă noi putem iubi și dacă am simțit măcar vreo dată iubirea. Nu ne întrebă dacă pe noi înșine ne iubim și respectăm. Pur și simplu dorim un om care să ne iubească.

Și-l găsim întâmplător.

În timp ce alergam prin parc sau la cumpărături. Îl întâlnim într-o călătorie sau în ascensor. Îl întâlnim într-o zi ploioasă sau într-o librărie. Ne dă lumea peste cap. Îl dorim lângă noi, devenim dependenți de a lui miros, de ale lui îmbrățișări. Devenim un tot întreg.

Ne căsătorim.

Construim o casă și o familie. Creștem copii. Ne promitem multe. Împărțim patul și casa. Ne spunem secretele la o cafea. Suntem convinși că ne va despărți doar moartea. Apoi, într-o zi ne pierdem și devenim doi străini. Ne luptăm prin tribunale. Împărțim averi. Venim cu reproșuri și vorbe dure. Trântim uși și ne purtăm unul cu altul neomenește. Nu ne mai salutăm. Ne prefacem că nu ne-am cunoscut niciodată. Devenim foști iubiți și fluturăm în aer actele de divorț.

Și, doare, atât de mult doare, când doi oameni au crezut că sunt unul pentru altul, apoi au înțeles că totul a fost o iluzie sau o greșeală care a distrus ceea ce a fost construit în ani.

Cu drag, Mary!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.