Vreau să plâng. M-aș arunca în brațele lui, dar seamănă cu cel care m-a trădat pentru prima dată și îmi este frică

Creierul mi-a devenit o multitudine de culori.

Gânduri se pierd printre circumvoluțiuni. Devin mică. Frica se ivește din inconștient și îmi amintește că nu am încheiat tratate de pace cu trecutul. Nu pot controla emoții. Nu pot vorbi de teamă că aș spune prea multe, dar mie îmi plac secretele. Și, îmi este frică de trădare, de eșec și de iubire.

Vreau să plâng, însă aud vocea lui „Nu te niorlâi”.

La acest capitol l-am ascultat și am reprimat trăiri. Doare, dar nu plâng. Lapsusuri. Cine sunt? Copila de altădată sau femeia din prezent? Lupt cu fetița speriată ghemuită într-un colț al sufletului, o cert și îi spun că aici e o altă casă și lângă noi e un alt om. Nimeni nu o să ne provoace nici un rău. Nu vom fi lovite și nici de păr nu vom fi trase. Îi explic că tot ce a fost a trecut, iar oamenii… Oamenii sunt diferiți.

M-aș arunca în brațele lui, dar seamănă cu cel care m-a trădat pentru prima dată și îmi este frică.

Mă gândesc că aș putea fi pasăre – tot cerul să-mi aparțină. Știu că mereu sunt două ieșiri: una pe fereastra și alta pe ușă. Mi-a rămas doar să aleg.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.