Nu mai contează ce a fost și cum a fost. Nu mai contează cine a greșit și cine nu. Contează că m-am simțit iubită lângă tine

M-ai întrebat într-o iarnă geroasă de ce nu port mănuși.

Am tăcut și mi-am ascuns degetele la al tău piept puternic. Îți auzeam inima cum îmi vorbea, iar mirosul tău de cafea amară îmi pătrundea adânc în celule. Tu mare ca un munte. Eu mică ca un punct desenat pe linia orizontului.

Când mă vedeai la -9 C cu mâinile roșii și înghețate, îmi ofereai priviri care mă certau, mă mustrau și mă puneau la ungher, de parcă eram un copil mic și neascultător.

Apoi, mi-ai luat mănuși albe, calde, așa cum îmi plăcea mie. Dar, niciodată nu le purtam, iar tu te supărai. Îmi pișcai năsucul, în timp ce-mi încălzeai mâinile în ale tale palme și-mi promiteai că e ultima dată când o mai faci.

Dar, nu era. Îmi suflai mereu aerul cald peste ale mele mâini.

Mai ții minte stația șapte, banca din parcul nostru preferat, scara trei, strada pietonală? Niciodată nu m-ai lăsat cu frigul pe mâini. Mi le luai în ale tale palme fine de bărbat, mi le puneai în ale tale buzunare și în mâneca puloverului tău. Nu lăsai ca gerul să muște din mine și nici nu înțelegeai de ce sunt așa de încăpățânată și nu port niște simple mănuși.

Știi, și aș fi putut să port mănuși, dar în palmele tale era lumea mea, era siguranța și iubirea.

Printre liniile din ale tale palme mă aflam și eu – mică, caldă, cu ochii mari și cu pălării colorate.  Și, niciodată nu ai înțeles că fericirea mea erai tu în iernile geroase când îmi încălzeai mâinile înțepenite. Și, nu mai contează ce a fost și cum a fost. Nu mai contează cine a greșit și cine nu. Contează că m-am simțit iubită lângă tine.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.