Tu zici că pot citi oamenii și sunt puternică. Dar, tu nu știi de câte ori am căzut și câte lecții am învățat ca să fiu femeia de azi

Tu nu știi, dar eu nu mereu am fost așa cum m-ai cunoscut într-o zi de iarnă la o cafea.

Nu mereu am purtat ruj roșu pe buze și nici nu am zâmbit atât de larg. Nu am avut mersul încrezător și nici spatele drept nu-l țineam. Nu vorbeam clar și direct. Nu eram atentă la detalii și oameni.

Tu nu știi, dar femeia din trecut nu te-ar fi citit din prima zi.

Femeia din trecut nu te-ar fi privit direct în ochi și nici buza de jos nu ar fi mușcat-o în timp ce-ți spunea de frigul de afară. Femeia din trecut nu avea ochii plini de lumină și nici nu știa să dea răspunsuri directe, dulci, dure, amărui. Femeia din trecut nu mușca cu ajutorul cuvintelor și nu prefăcea durerea în metafore.

Tu crezi că eu mereu am gândit clar și am spus lucrurilor pe nume.

Însă, nu e așa. Pe mine m-au maturizat iubirile crude. Eroii cuvintelor au rupt bucăți din mine, iar eu m-am adunat ca pe un puzzle. Am crezut în ochi căprui și am dorit să fiu iubită, însă eu nu-mi ofeream mie însămi nici măcar un gram de compasiune, de înțelegere și dragoste.

Tu nu știi, dar eu am fost la pământ. Și, m-am ridicat.

Mi-am cusut aripile și am zburat spre orizontul la care voiam să ajung de mică. Tu nu știi, dar primul bărbat care m-a trădat a fost tata, apoi au venit și alții. Alții flămânzi și lacomi. M-au devorat.

Tu zici că pot citi oamenii și sunt puternică. Dar, tu nu știi de câte ori am căzut și câte lecții am învățat ca să fiu femeia de azi. 

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.