A ierta e corect, deoarece greșim și noi în fața multor oameni.
Uneori inconștient, alteori conștient. Un „iartă-mă” nu vindecă rănile pe care le-am pricinuit, dar astfel dăm dovadă de inteligență, de sinceritate și respect. A cere iertare nu e o umilire, nu e o rușine. Nimeni nu e perfect și toți avem nevoie de iertare.
Am iertat, dar asta nu înseamnă că l-am acceptat din nou în viața mea pe cel care m-a rănit.
Cred că cel ce te-a înșelat o dată, o va face și a doua oară. Cel care te-a trădat o dată, te va trăda repetat. E greu să crezi în oameni, dar e și mai greu să ierți pe cei pe care i-ai iubit cu adevărat. E complicat să te împaci cu gândul că cel cu care ai împărțit bune și rele într-o zi atât de ușor ți-a frânt inima, te-a doborât la și ți-a tăiat aripile.
E corect să iertăm, dar nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie să o rupem.
Da, viața e ca un jurnal cu multe destăinuiri și secrete. Unele mai frumoase, altele mai dureroase. Așa cum rupem foi din jurnalul personal ca să scriem o altă experiență pe care am trăit-o.
Așa și în viață trebuie să punem punct relațiilor în care suferim, să ne despărțim de oamenii care știu doar să ne reproșeze, care ne fac să ne simțim vinovați pentru neajunsurile și eșecurile lor.
Vine momentul când trebuie să ieșim din zona noastră din confort, să trecem peste limitele pe care ni le impunem noi înșine. Apare acea clipă când trebuie să nu mai fim în dileme și să decidem ce ne dorim cu adevărat.
Iartă, dar niciodată nu sta acolo unde te simți în plus, unde ești subestimat, umilit.
Cu drag, Mary!
