Mi-ai zis să te uit, dar nu am putut, te mai port în amintiri

Mi-ai zis să nu-ți scriu când în mintea mea vor fi metafore.

Mi-ai zis să-mi scot sufletul din al a tău adânc. Sufletul pe care l-ai lăsat într-o zi de primăvară, să facă parte din tine, să facă un tandem cu al tău suflet. A fost ușor pentru tine. A fost greu pentru mine. A trebuit să pun pansamente, să tratez răni, să mă eliberez de durere.

Mi-ai zis să nu te caut în alți ochi.

Mi-ai zis să nu te port în mintea mea, pe străzi și în gânduri. Mi-ai zis să nu te transform în insomnii la ora unu noaptea. Mi-ai zis să te las în trecut, să nu te car în prezent, să nu te transform în regrete, frustrări și reproșuri.

Mi-ai zis să te uit, dar nu am putut, te mai port în amintiri. 

Și, nu vreau să te neg. Nu vreau să spun tuturor că-mi ești străin. Fiindcă, mi-ai fost „Bună dimineața” și „Noapte bună”. Mi-ai fost dor, fericire și lacrimă. Tu mi-ai cunoscut fragilitatea sufletului. M-ai ținut de mână și mi-ai știut secretele.

Acum, spune-mi, cum să mă prefac că nu ai fost în viața mea?

Cum să nu tresar când îți aud prenumele? Cum să nu-mi amintesc de tine când mă plimb pe străzile noastre? Nu, dragul meu, oamenii nu se uită. Ei se transformă în experiențe și lecții de viață. Oamenii rămân în amintiri și în inimă. Nimeni pe nimeni nu uită.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.