Sunt suma bărbaților pe care i-am avut în viața mea și care m-au avut în pat sau în gânduri.
Fiecare au lăsat bucăți din ei în mine. Unul și-a lăsat gândurile și „Încetează să mai scrii, bani din scris nu ai să faci.” Altul și-a lăsat traumele și durerea lui. Unul și-a lăsat lacrimile și întrebarea: „Cu ce am greșit?”. El nu greșise cu nimic, eu eram mică și uram bărbații.
Pe toți i-am admirat.
Dar nu i-am iubit, chiar dacă credeam că-i iubesc. Mă mințeam și confundam iubirea cu atașamentul, cu dependența emoțională. Copilă mică și proastă.
L-am iubit doar pe unul.
L-am iubit adevărat, matur și responsabil. Nu mă agățam de el, nu voiam promisiuni, nu eram atașată, dar simțeam cum mă aprind atunci când mă ținea în brațe, când îmi zâmbea, când îmi vorbea despre visuri, dorințe, despre „noi”. Pe el l-am crezut și știam că pot trăi și fără a lui prezență. Știam că va durea, dar eram pregătită ca într-o zi să-i spun „Adio”.
A plecat într-o toamnă.
În luna noiembrie și atunci am început să-mi încarc timpul cu mult lucru. Doar ca să uit. Doar ca să nu-mi pun prea multe întrebări. El, dar ceilalți au rămas în mine. Unii m-au făcut puternică. Alții m-au zdrobit. Unii mi-au dat aripi. Alții mi-au arătat cum se iubește.
Cu drag, Mary!
