Oameni fără nume.
Obosiți și cu cearcăne. Au îmbătrânit prea devreme. Prea devreme s-a ofilit mușcata de la geam. Prea devreme mâinile s-au prefăcut în niște cioturi. Prea devreme au pierdut ceea ce nu se spune, doar noaptea târziu la o lumânare, într-o rugăciune. Prea devreme casa le-a rămas pustie. Copiii au plecat. Iubirile au rămas amintiri în fotografiile din rama albastră.
Oameni fără nume cu umbrele pestrițe alergând prin ploaie. Ducând cu ei poveri și doruri. Oameni care au zâmbetul pierdut în amintiri. Oameni care caută răspunsuri în stele și în alți ochi mai senini. Oameni cu multe roluri și urme pe a lor suflet. Urme care nu se zic. Urme care dor.
Oameni care tac. Vorbesc ridurile în locul lor. Oameni care își duc trecutul pe umeri. Atât este greu, încât le-a turtit spatele. Stau gârboviți și aplicați. Ochii le sunt umezi. De la ploaie vor crede ceilalți. Din cauza, dorului. Unora le este dor de ei tineri. Altora, le este dor de oameni. Alții, le este dor Ei înșiși
Oameni fără nume alergând după troleibuz. Parcă vor undeva. Dar mai trag din timp. Așteaptă pe cineva. Un „Mai stai”. Un „Mi-e dor”. Oameni pe străzi comune și totodată atât de reci și străine.
Oameni și ploi.
Oameni și umbrele.
Oameni fără nume.
Cu drag, Mary!
