Îți este frică de suferință.
Îți este frică să te prăbușești printre nori. Îți este frică că în lumea ta soarele se va transforma în ghețari și viscole. Îți este frică de ploi acide și de ierni geroase.
Dar, tu știi că frica omoară?
Trăiești cu frica, iar la sfârșit te alegi cu un un pumn de regrete. Te trezești singură într-o dimineață și înțelegi că nu ai trăit nimic din tot ce ți-ai dorit, fiindcă ți-a fost frică. Interiorul e transformat într-o prăpastie adâncă și întunecată, pentru că te-ai gândit ce va crede despre tine omul pe care îl placi, ce va gândi vecinul, colegii, amicii, părinții.
Din frică ai tăcut și tot din frică ai zis că nu azi, poate altădată.
Ai lăsat oameni, fiindcă ei iubeau nu știu cum și nu știu ce. Și, poate te lăsai în brațele bărbatului pe care îl cunoșteai de trei zile. Poate îi ofereai un dans și poate îl sărutai dureros de dulce. Poate ai fi lăsat jobul și relația toxică. Poate nu ai fi căutat validări. Poate nu ai fi venit cu justificări. Poate ai fi iubit. Poate ai fi făcut tu primul pas. Poate…
Dar, prietena ta e frică și lași totul pentru o altă zi. Azi nu suni. Azi nu scrii. Azi nu iubești. Pe „Azi” îl lași pentru altădată.
Cu drag, Mary!
