Învață-mă cum să te uit de tot. Învață-mă cum să-mi umplu golul pe care mi l-ai lăsat

Tu, ai uitat acea zi de toamnă în care ai plecat.

Tu, ai uitat de acea vineri în care mi-ai lăsat un trandafir pe jumătate ofilit. Tu, ai uitat ziua în care ne-am cunoscut. Tu, ai uitat promisiunile pe care mi le-ai dat.

Tu ai uitat de cafeaua amară de pe masă și de țigara pe jumătate fumată.

Ai uitat de ținutul de mână și de răsăritul pe care trebuia să-l întâlnim amândoi. Ai uitat de mine, de noi.

Ai luat pozele în care eram fericiți, poeziile scrise de mine, amintirile și câteva secrete.

Mi-ai lăsat sufletul distrus ca după un război. Pe tine nu te-a durut acel „Adio” și nici pocnitul ușii pe care ai închis-o fără nici un regret.

Ai găsit alți ochi și alte vorbe calde.

Ai găsit o altă istorie și ai început o altă poveste. Te prefaci că nici nu am existat în a ta viață, că nu-mi cunoști ochii și nici nu mai rugat vreo dată să-ți mai dau șanse, buze calde, îmbrățișări, iertare, iubire.

Fără mine îți este bine. Dar, spune-mi, ce să fac cu golul pe care mi l-ai lăsat în interior?

Învață-mă cum să-ți uit trădarea. Învață-mă să-ți uit minciunile, iubirea ta mimată, ochii tăi amăgitori. Învață-mă să am inimă de piatră ca a ta. Învață-mă să mai cred în oameni și-n vorbe dulci. Învață-mă să cred în iubire și în asfințituri.

Cu drag, Mary!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.