Despărțirile sunt dureroase. Indiferent de trăirile pe care le-ai avut în trecut.
Indiferent cât de fericită ai fost. Al tău interior se va umple cu răni, cu reproșuri și regrete, din momentul în care ai fost dezamăgită, trădată, mințită și înșelată. Te vei întreba cum ar fi fost dacă luai o altă decizie, dacă nu procedai într-un anumit mod.
S-ar putea să te învinovățești, pentru toate greșelile partenerului tău, chiar dacă nu porți nici o vină.
Sentimentul de vinovăție poate fi accentuat chiar de partener, spunându-ți că tu ești prea emotivă, că din cauza ta a procedat într-un mod urât, că tu ești cea care iscă certurile. În acest caz partenerul încearcă să te învinovățească, deoarece știe că el poartă cea mai mare vină, astfel recurge la manipulări.
Fiind presată de învinovățiri, încerci să faci tot posibilul ca relația în care te afli să nu se destrame.
Frica de abandon și de singurătate își are nucleul încă din copilărie. Fă-ți timp pentru tine și întreabă-te de ce nu vrei să pleci dintr-o relație care îți face rău. Întreabă-te de ce îți este frică de abandon, care este cauza fricii de singurătate. Încearcă să gândești obiectiv, cu rațiunea, nu lăsa copilul micuț din tine să ia decizii pripite.
Singurătatea nu este un blestem.
Dimpotrivă te poate ajuta să te regăsești, să meditezi asupra greșelilor tale. În singurătate poți asimila lecțiile vieții, poți evolua, poți învăța să te iubești mai mult, să te respecți. Înțelegând ce dorești cu adevărat, viața ta se va schimba.
Însă, relațiile toxice nu fac altceva decât să-ți scadă stima de sine, să-ți taie aripile.
Ai putea deveni anxioasă, stările tale să se schimbe rapid. Într-o relație sănătoasă nu te crezi datoare, nu ești supusă, nu ești manipulată emoțional, nu suferi și nici nu te crezi vinovată pentru toate neînțelegerile din relație.
Cu drag, Mary!