E joi și plouă.
Plouă adânc în suflet. Plouă afară. Plouă în casa mea, în sufletul meu. Plouă peste amintirile mele. Ceașca cu cafea se umple cu apă de ploaie. E amară cafeaua. E rece ploaia. Gândurile îmi sunt grave, iar picăturile de ploaie îmi zdrobesc geamul. Îl fac țăndări așa cum mi-ai făcut tu sufletul.
Mi-au înghețat degetele.
Părul îmi este ud. Merg desculță pe asfaltul umed și rece. Trecătorii cu umbrele negre mă privesc straniu, cu frică. Mă întreabă dacă sunt bine. Un bărbat cu părul cărunt și cu barbă îmi zice că voi răci, că-i toamnă, că-i octombrie. Insistă să-mi ofere ajutor. Seamănă cu tine. Calcă atent ca să nu-și stropească pantofii.
L-aș invita să alerge prin ploaie, așa cum te-am luat pe tine de mână într-o zi ploioasă.
Erai supărat și morocănos. Tu căutai umbrela. Eu alergam sub cerul liber și săream prin băltoace. Ție nu-ți plăceau ploile și nici toamnele târzii. Râdeai puțin, doar în fotografii și nu-ți plăcea ciocolata caldă. L-aș săruta pasional, chiar dacă e un străin, așa cum te-am sărutat pe tine. L-aș îmbrățișa la a mea inimă, dar el sună la 112. Eu stau așezată pe asfaltul umed și privesc cerul. Ploaia îmi inundă fața. El mă crede nebună. Eu știu că-i joi și plouă în casa mea, la mine în suflet și peste amintiri.
Cu drag, Mary!
