Zâmbetele se răresc. Sunt puține pe stradă, în magazine, la piață.
În schimb în fotografiile postate pe rețelele de socializare sunt mulți dinți scoși afară. Acolo oamenii zâmbesc mult. Acolo oamenii au viață perfectă și sunt iubiți. Pe stradă văd doar chipuri chinuite de tristețe, de suferință, de regrete, de reproșuri.
Îmbrățișările sunt reci. Puțini încurajează. Mulți sunt pregătiți de atac.
Nu se mai spune „Bună ziua” și nici un „Noapte Bună”. Ne este frică să abordăm un om în realitate, însă avem curaj să-i scriem pe internet. Dorim iubire și reciprocitate, dar unii dintre noi au sufletul rănit și plin cu traume. Nu știu cum arată iubirea, pentru că niciodată nu au fost iubiți. Alții trăiesc pasiunea, apoi, lasă în urma lor scuze și multe întrebări fără răspunsuri.
Conducem cu viteză, crezând că suntem nemuritori.
Mai grav, că prostia noastră ia vieți și lasă familii fără soți, soții, mame, tați, fiice și fii. Suntem atât de materialiști, încât am face orice pentru like-uri. Nu ne pasă de cei neajutorați. Ducem în al nostru spate greșelile strămoșilor și nu dorim să evoluăm, e mai ușor să învinovățim și să ne dăm drept victime.
Consumăm alcool și substanțe, pentru că nu suntem capabili să iubim frumosul, să ne bucurăm de viață.
Depindem de oameni, de amintiri. Purtăm inele pe degetul inelar, dar inima noastră e într-o altă casă. Suntem teoretic în relații, practic suntem singuri în doi. Nu avem timp să iubim, să apelăm oameni care ne iubesc, să privim cerul, să facem un bine, să zâmbim, să spunem un simplu „Bună Dimineața!”. Însă, avem timp să urâm, să invidiem, să spunem cuvinte dure și să ne răzbunăm.
Suntem oameni frumoși la chip, dar cu suflete goale și inimi bolnave.
Cu drag, Mary!
