Săruturile se șterg de pe piele, mai ales atunci când dorești să uiți ochi, buze și vorbe. Le lichidezi cu multe dușuri, cu multă spumă, cu mult timp sub jetul de apă.
Apoi, se înlocuiesc cu alte buze, poate mai cărnoase, mai calde, mai dulci, mai altfel, mai ca niciodată. Uneori se face pielea de găină, alteori, pur și simplu te ridică printre nori, te simți în siguranță, te simți poate iubită, poate dorită, poate ca niciodată.
Noi, oamenii, sărutăm cu iubire, cu milă, cu scopuri, cu pasiune.
Mai sărutăm atunci când am vrea ca unele cuvintele să se transforme în tăcere, în curcubeu și în stele, atunci când greșim și ne despărțim la gară, în mijlocul străzii sau lângă un mormânt.
Sărutăm dimineața frunți somnoroase pe care stau așternute vise și visuri, dor și curaj, răbdare și liniște. Sărutăm mâini muncite și crăpate de vânt, de griji și de nevoi. Sărutăm oameni și riduri, oameni și amintiri, oameni și secrete.
Mai sunt săruturi pe care le-am întoarce pe a noastră frunte, pe ai noștri ochi, pe ale noastre buze.
Am parcurge mii de kilometri ca să fim treziți dimineața de acel sărut cu miros de rouă, de ploi, de flori, de dragoste.
Am lăsa orgoliile, stereotipurile și poate nu am mai ține cont de lume, de păreri, de vorbe spuse în grabă, la nervi și în momente de disperare. Sunt săruturi care curg prin vene, care sunt imprimate pe creier, care rămân în amintiri. Săruturi, oameni, amintiri.
Cu drag, Mary!
